Pagina de start Noutăţi Harta site-ului Despre site
Timpul local în Moldova: 29.03.2017 10:21
RORUEN

www.moldova.md Moldova
Ghid turistic
Tururi şi excursii
Locuri pitoreşti
Climatul investiţional
Legislaţia
Oportunităţi
Societatea
Societatea

Stradivari din Gura Galbenei

Din rîndul personalităţilor marcante din timpurile apuse, fără îndoială, face parte şi italianul Antonio Stradivari. Născut la mijlocul secolului XVII, el s-a remarcat prin construirea viorilor, artă care l-a făcut celebru şi  nemuritor. Instrumentele confecţionate în atelierele sale din Cremona, ce se distingeau prin perfecţiunea contururilor şi prin sonoritatea de o excelentă nobleţe, erau apreciate în întreaga lume. Evident, ulterior mulţi meşteri au încercat să-l imite pe Stradivari, dar foarte puţini au reuşit măcar să se apropie de geniul său.

Printre aceştia se află şi doi conaţionali  de-ai noştri. Mai întîi a ieşit în prim-plan sexagenarul Vladimir Dodon din Călăraşi, al cărui nume astăzi este cunoscut pe diferite meridiane ale globului. Cea mai mare surpriză, însă, a furnizat-o un copil din satul Gura Galbenei, raionul Cimişlia, pre nume Mihai Dron, care recent a împlinit 18 ani.

Tatăl său, Nicolae Dron, cunoscut cobzar din partea locului, un veritabil om de cultură şi un mare sufletist, a dorit ca toţi cei 11 copii ai săi (şapte băieţi şi patru fete) să meargă pe urmele sale şi toţi au trecut prin Şcoala de arte din Cimişlia. Prin această şcoală a trecut şi Mihai. A studiat acordeonul şi chitara. Dar tatăl a mai observat ceva: acest băieţaş are mîini de aur. Lui îi plăcea să se porăiască ore întregi cu lemnul şi foarte uşor a deprins meseria de tîmplar. A deprins-o de la cei doi bunei ai săi – Vasile Dron din Gura Galbenei şi Andrei Stăuceanu din satul Cîşla, raionul Cantemir. Nicolae Dron, însă, era convins că fiul său are talent.

În plus, a observat că băiatul tot mai des se lasă ademenit de vioara sa. Şi de aici a pornit totul. L-a dus la stagiere la Vladimir Dodon. Acesta a rămas surprins cît de repede însuşeşte băiatul arta de confecţionare a viorii. „Este un băiat foarte bun. Prinde totul din zbor şi are talent. Uneori îi vin idei mai ingenioase decît ale mele. Sînt sigur că va ajunge departe”, mărturisi Vladimir Dodon.

La numai 12 ani Mihăiţă construieşte prima vioară. Instrumentul a fost apreciat de mulţi specialişti şi tînărul meşter s-a apucat imediat de a doua vioară. Cu cele două viori Mihai a participat la expoziţia „Fabricat în Moldova”, desfăşurată la începutul anului 2006 la „Moldexpo”. Viorile au fost verificate de însuşi maestrul Nicolae Botgros şi aprecierile au fost peste aşteptări. Tot atunci Parascovia Berghie, vicepreşedintele Uniunii Muzicienilor din Moldova, îi comunică doamnei Vera Ciudin, directorul Liceului teoretic din Gura Galbenei, că „Mihai Dron, ucenic-lutier al domnului Vladimir Dodon, a prezentat pentru concursul naţional al artiştilor creatori de instrumente muzicale două viori, care au fost analizate de specialişti şi apreciate, îndemnat fiind să continue munca de creaţie”.

A urmat un concurs internaţional de instrumente muzicale, dar Mihai Dron n-a fost admis pe motiv că era mult prea tînăr. Nu s-a descurajat şi a început să confecţioneze o nouă vioară, pe care la 14 ani a terminat-o. Lucrurile se derulau pe un făgaş normal. Mihai Dron muncea de zor în atelierul său. Cu cît mai mult muncea, cu atît mai mult îndrăgea vioara, această regină a muzicii, care devenise sensul vieţii sale. Tatăl susţinea aspiraţiile tînărului meşter, dar îşi dădea seama că acasă nu va reuşi să atingă culmile meseriei îndrăgite. Deoarece familia sa e numeroasă, nu putea fi vorba de studii în străinătate.

Într-o bună zi, însă, lucrurile s-au schimbat. Nicolae Dron se trezi cu un oaspete tocmai din Elveţia, care dorea neapărat să vadă atelierul lui Mihai şi, bineînţeles, şi viorile lui. După ce le-a testat, oaspetele a rămas uimit de talentul băiatului şi a plecat, dar a promis că va reveni. Şi minunea s-a produs: tînărul meşter din Gura Galbenei a fost invitat la cunoscuta şcoală de lutieri din oraşul elveţian Brienz. Aici însuşesc arta confecţionării viorilor 10 elevi din diferite ţări ale lumii şi moldoveanul Mihai Dronmoldoveanul Mihai Dron este cel mai tînăr dintre ei.

Brienzul a schimbat din rădăcini viaţa lui Mihai. Muncind sub îndrumarea unor profesori iluştri, el are posibilitatea să-şi perfecţioneze măiestria. Primul an de studii la şcoala de lutieri se dovedi a fi fructuos pentru el. El a construit trei viori, apreciate înalt de profesori şi de specialiştii din Italia şi Germania. Mai mult decît atît. Mihai a început şi să cînte la vioară, deoarece, susţine el, un meşter bun nu are dreptul să nu cînte la instrumentele pe care le construieşte.

În paralel cu studiile la Brienz, Mihai Dron şi-a continuat învăţătura la Liceul teoretic din satul natal şi la începutul verii a susţinut bacalaureatul. După bac nu şi-a permis să plece undeva la odihnă, ci şi-a petrecut toată vacanţa în atelierul său. A muncit, desigur, şi pentru sine, dar mai mult i-a învăţat pe doi fraţi mai mari să confecţioneze vioara.

Vacanţa a luat sfîrşit şi Mihai s-a întors la Brienz. S-a întors în oraşul, care, el este sigur, îi va aduce noroc. Deşi abia a atins majoratul, Mihai este bine cunoscut în lumea muzicienilor. Talentul său a fost admirat de asemenea lutieri consacraţi ca Serghei Golubokiy din Ucraina, Waldemar Spengler din Germania, Dumitru Fărcaş şi Nicolae Ciurba din România. În ultimul timp a legat o prietenie strînsă cu interpretul moldovean Ilian Gîrneţ, care speră că Mihai va construi cîndva o vioară performantă anume pentru el, instrument ce-i va permite să obţină noi premii la viitoarele concursuri internaţionale.

Pînă la absolvirea şcolii de lutieri Mihai Dron mai are trei ani, perioadă suficientă pentru a pătrunde în tainele marilor meşteri de viori, inclusiv ale lui Antonio Stradivari. Stradivari a confecţionat prima vioară la 13 ani, iar Mihai la 12. El, însă, nicidecum nu vrea să se compare cu celebrul maestru. „Vreau doar să devin un meşter bun. Iar dacă e să mă întrec cu cineva, pot spune un singur lucru: doresc numai să mă autodepăşesc pe mine însumi”, mărturiseşte cu sinceritate Mihai.

Ion SANDU

Articole din categoria "Societatea"

Avocatul mediului înconjurător

Savantul Ion Dediu este recunoscut şi apreciat acasă şi peste hotare, fiind fondator de şcoală ştiinţifică şi de instituţii de cercetări...



detaliat
Vise cu cai

Uneori ne obsedează nişte jocuri imaginare de copii – enumerăm, bunăoară, cele mai agreabile evenimente, desfătări...



detaliat
Cuvintele şi tăcerile lui Ilie Teleşcu

Ne cunoscusem cu Ilie Teleşcu în timpurile cînd se desfăşura „Dialogul cu satul”, o emisiune foarte populară, la care participau scriitori, actori,...

detaliat

Ultima actualizare: 02.11.2009 sus
Pagina de start Noutăţi Harta site-ului Despre site
Despre Republica Moldova Puterea de Stat Societatea Economia şi businessul Relaţiile internaţionale Catalog de resurse
Administrarea tehnico-tehnologică: Centrul de telecomunicaţii speciale

Statistica vizitatorilor: 28702039